*In primul rand, vreau sa precizez ca "Prefata" face parte dintr-un proiect (pe care nu cred ca-l voi termina vreodata).
Prefață
Eu scriu despre dragoste. O dragoste pe
care nu am cunoscut-o și, poate, pe care nu o voi cunoaște. Și totuși scriu, pentru că spiritul mi-e liber, iar cuvântul îmi e drag.
Eu scriu despre vânt. Acel vânt care
umflă pânzele vapoarelor, care rătăcește frunzele și care înnoadă șoaptele iubiților prin vârfuri de castani.
Eu SCRIU pentru că scrisul îmi da aripi,
mă întregește, mă ajută să trec peste clipele amare ale vieții.
Showing posts with label nebune. Show all posts
Showing posts with label nebune. Show all posts
Sunday, October 24, 2010
Wednesday, July 14, 2010
Din Proza: "Ganduri nebune"
Trăiesc într-o lume de hârtie, între pereţi moi ce se clatină periculos de fiecare dată când bate vântul nehotărârii. Când curg lacrimi e un haos. Oraşul, lumea mea slăbită, cade. Se ridică înapoi, a doua zi, de parcă nu s-a întâmplat nimic. Atâta doar că oamenii sunt mai tăcuţi.
Câteodată ajung să mă gândesc la cât de barbari suntem prin faptul că nu ne gândim, măcar puţin, la pomii ce vor fi tăiaţi pentru ca noi să ne putem reface pereţii atât de dragi şi-atât de nesuferiţi, pe de altă parte. Meditând astfel, contrastele acestui univers al meu mă năucesc, din când în când. Aproape că nu mai pot respira! Mă sufocă atâta hârtie, atâta prostie, atâta nepăsare, atâta, atâta…Până şi ideile mi se-nghesuie în minte, apoi în cerul gurii, grăbindu-se fiecare să iasă prima. Şi-aşa ajung să aberez…
Cu toate prostiile pe care, iată, le slobod în lume, nu rămân neînţeleasă! Mai e cineva, undeva, care, în prostia mea, să mă-nţeleagă…
Deci nu sunt singură!
Câteodată ajung să mă gândesc la cât de barbari suntem prin faptul că nu ne gândim, măcar puţin, la pomii ce vor fi tăiaţi pentru ca noi să ne putem reface pereţii atât de dragi şi-atât de nesuferiţi, pe de altă parte. Meditând astfel, contrastele acestui univers al meu mă năucesc, din când în când. Aproape că nu mai pot respira! Mă sufocă atâta hârtie, atâta prostie, atâta nepăsare, atâta, atâta…Până şi ideile mi se-nghesuie în minte, apoi în cerul gurii, grăbindu-se fiecare să iasă prima. Şi-aşa ajung să aberez…
Cu toate prostiile pe care, iată, le slobod în lume, nu rămân neînţeleasă! Mai e cineva, undeva, care, în prostia mea, să mă-nţeleagă…
Deci nu sunt singură!
Subscribe to:
Posts (Atom)