Ma scufund incet si sigur in amestecul ametitor si tare al amintirilor. Ma chinui sa ma agat cu bratele-mi firave de marginea paharului, sperand la o explozie de adrenalina care sa-mi sporeasca fortele. Degeaba. Valtoarea trecutului ma inghite, sufocandu-ma, facandu-ma sa pretuiesc fiecare particula de oxigen care-mi patrunde in plamani.
Ma simt pierduta. Inima imi spune sa renunt, dar mainile mi se zbat, stropind peretii recipientului de sticla cu franturi ale zilelor de ieri... "De ce eu? De ce acum?", ma intreb, desi mi-e frica de raspuns. Fiecare memorie a noastra smulge din mine o bucata si o duce departe... Unde tu o astepti si o asezi langa celelelalte.
asta e frumos
ReplyDelete